SERVICII MEDICALE COMPUTER TOMOGRAF

Personal specializat

Medici specialiști în radio-imagistică medicală și asistenți de radiologie cu competențe în RMN și CT.

IMAGISTICĂ MEDICALĂ CU COMPUTER TOMOGRAF

Tomografia computerizată (CT) este investigația medicală pe bază de raze X cu ajutorul căreia corpul uman este împarțit în secțiuni 3D oferind o imagine complexă a segmentului analizat. Tomografia nu este dureroasa iar uneori este necesară folosirea substanței de contrast pentru obținerea unor detalii precise. În timpul efectuării computerului tomograf se pot efectua biopșii sau drenaje ghidate.

Ce tip de afecțiuni poate detecta un tomograf?

• Cu ajutorul tomografului poate fi scanat întregul corp și pot fi analizate organele interne. Tomografia computerizată poate fi utilizată și pentru a identifica/monitoriza afecțiunile oncologice.

Pregătiri înainte de examinare

• Efectuarea unui tomograf implică pregătiri prealabile, în funcție de segmentul expus procedurii și de condiția pacientului. Un pacient care efectuează CT pelvis trebuie să consume apă înainte de efectuarea investigației, în timp ce o persoană care efectuează CT de abdomen nu trebuie să consume alimente cu două ore înainte de efectuarea investigației.

• Femeile care alăptează pot efectua un tomograf cu condiția de a întrerupe alăptarea 24 de ore dupa efectuarea CT-ului.

• ERecomandăm efectuarea CT-ului fără substanță de contrast în cazul pacienților cu afecțiuni tiroidiene sau insuficiență renală.

Documente necesare pentru examinare

• Pacienții trebuie să se prezinte cu recomandare de la medicul specialist, analizele de uree și creatinina (nu mai vechi de o lună), în cazul investigațiilor efectuate cu substanță de contrast, dar și cu istoricul medical.

Contraindicații examinare tomograf - cine, și de ce nu poate face un tomograf?

Nu pot efectua tomografie:

• Femeile care alăptează pot efectua un tomograf cu condiția de a întrerupe alăptarea 24 de ore dupa efectuarea CT-ului;

• Persoanele alergice la substanța de contrast;

• Pacienții cu afecțiuni tiroidiene sau insuficiență renală pot efectua tomograf fără substanță de contrast.

CT - LISTĂ DE PREȚURI

Cum se desfășoară examinarea CT

Echipa medicală este alături de pacient pe tot parcursul investigației. După înlăturarea bijuteriilor și a articolelor vestimentare, pacientul primește un halat și este invitat în camera de examinare unde i se recomandă așezarea în poziție orizontală pe masa tomografului. Pe tot parcursul investigației, examinatorul poate discuta cu pacientul pentru a transmite indicații referitoare la controlul respirației ori pentru coordonarea poziției corpului. Este puțin probabil ca pe parcursul investigației pacientul să aibă atac de panică, riscul de claustrofobie fiind redus datorită capetelor deschise ale echipamentului folosit.

Cum intru în posesia rezultatelor și cine/cum/când mi le poate interpreta?

Rezultatele sunt trimise pe e-mail-urile pacienților sau pot fi luate din recepțiile clinicilor EXMED. Acestea sunt interpretate în 48 de ore.

Siemens Somatom Scope - Computer Tomograf de 32 slices

Echipamente utilizate

La momentul achiziţionării echipamentelor, Exmed a avut în vedere calitatea aparaturii şi claritatea imaginilor, elemente care conduc către o interpretare cât mai precisă a rezultatelor. Siemens Somatom Scope, computerul tomograf al clinicii, a fost ales dintr-o paletă cu oferte generoase deoarece:

- are dimensiuni foarte mici;

- expunerea la radiatii X este extrem de redusă, fiind un motiv pentru care poate fi folosit şi în cazul copiilor sau în cazul pacienţilor care au nevoie de investigaţii multiple;

- deține cea mai recentă versiune UFC (Ultra-fast Ceramics) oferind imagini luminoase şi clare;

- deşi calitatea echipamentului este superioară, preţul în cazul investigaţiilor nu este ridicat deoarece aparatul economiseşte energie şi reduce costul de mentenanţă al aparatului;

- detectează automat regiunile anatomice de interes. Setarea automată a parametrilor permite acoperirea precisă a organelor fără supraîncărcare. Astfel, deoarece echipamentul permite o poziţionare corecta nu mai este nevoie de rescanare, metodă ce creşte siguranţa pacientului.

CT SINUSURI – poate detecta anomalii, dislocări, fracturi ori tumori la nivelul sinusurilor nazale.

CT CEREBRAL – investigația este recomandată în cazul tumorilor, accidentelor vasculare cerebrale, malformații sau anomalii ale vaselor de sânge, traumatisme sau fracturi craniene.

CT ABDOMEN – pot fi identificate inflamații, infecții, tumori, noduli și boli inflamatorii.

CT DE CRANIU ȘI GÂT (regiune cervicală) – se pot identifica defecte ale coloanei vertebrale, hernii sau tumori.

CT BAZIN OSOS – poate detecta metastaze ale cancerului la nivelul toracelui, infecții, tumori, fibrose. CT COLOANA VERTEBRALA- Prin această investigație pot fi identificate cauzele durerilor de spate, anumite tipuri de tumori, herniile de disc sau anomaliile vertebrale. CT PELVIS – evaluează starea organelor aflate la nivelul bazinului.

Clinica Exmed
Spitalul Județean de Urgență Alexandria

Adresa

Alexandria
Str. Libertății, nr. 1

Program

Luni-Vineri: 08.00 - 20.00
Sâmbăta: 08.00-14.00

Informații și programări

Tel: 034 7911
0770 166 895

Clinica Exmed
Spitalul Municipal "Caritas" Roșiorii de Vede

Adresa

Roșiorii de Vede
Str. Carpați, nr. 33

Program

Luni-Vineri: 08.00 -17.00

Informații și programări

Tel: 034 7911
0770 390 971

TOP
Call Now Button