0787785022 – NUMĂRUL DE TELEFON PENTRU APLICAȚIA #WHATSAPP LA CARE, ÎN AFARA CONSULTAŢIILOR DE LA CLINICĂ, EXMED OFERĂ ŞI INFORMARE/ÎNDRUMARE LA DISTANȚĂ ÎN IMAGISTICA MEDICALA. SERVICIUL ESTE GRATUIT
Dată fiind perioada actuală prin care trecem toți, dar și măsurile impuse prin declararea stării de urgență la nivel național, vă recomandăm să recurgem la calm, echilibru și la respectarea mijloacelor de prevenție care ne pot ține la distanță de boala infecţioasă cauzată de coronavirusul cel mai recent descoperit.
Facem apel la respectarea măsurilor de protecție și a recomandărilor făcute de specialiștii în domeniul medical, pentru a nu transmite boala și pentru a nu pune în pericol sănătatea noastră, dar nici pe cea a oamenilor din jurul nostru.
Pentru că ne desfășurăm activitatea într-un sector care de multe ori nu suportă amânare în efectuarea investigațiilor, vă asigurăm că lucrăm în regim normal, dar luăm toate măsurile necesare pentru a nu vă/ne expune epidemiei.
Pornind de la această idee, am dezvoltat şi serviciul de informare/îndrumare la distanță.
Astfel puteți transmite întrebări sau documente medicale la numărul de telefon 0787785022, urmând să primiți răspuns în cel mai scurt timp posibil. Documentele pot fi transmise sub formă de poză, nefiind necesar să le scanați.
Același serviciu este disponibil și pe site-ul clinicilor noastre www.exmed.ro.
⭕️ Pentru investigațiile făcute în clinică ExMed, vă rugăm să respectați programările făcute și să vă prezentați cu 15 minute mai devreme pentru evitarea aglomerației.
⭕️ În cazul în care starea de sănătatea nu vă permite deplasarea fără însoțitor, vă rugăm să anunțați că vă prezentați la investigații cu un aparținător. În caz contrar, vă rugăm să vă prezentați singuri, pentru evitarea aglomerației.
Vă dorim multă sănătate!
SE LUCREAZĂ LA PROGRAM NORMAL IAR MĂSURILE DE SIGURANŢĂ PENTRU SĂNĂTATEA TUTUROR AU FOST SPORITE
Dincolo de problemele transmise de COVID-19, continuăm să păstrăm echilibrul între starea de urgenţă instituită la nivel naţional şi solicitarea pacienţilor de a le facilita accesul la investigaţii care de multe ori nu suportă amânare.
Înţelegem că se impun măsuri sporite de siguranţă şi totodată suntem conştienţi că aveţi afecţiuni medicale în cazul cărora fiecare minut de amânare a investigaţiilor contează.
Pe această cale, vă anunţăm că ne-am repliat în funcţie de nevoi şi vremuri. Personalul Clinicilor Exmed este format tot din #OAMENI care au demonstrat din nou că, dincolo de activitatea profesională, formăm o echipă unită.
Am ales să lucrăm în program normal, să facem programări astfel încât să evităm aglomeraţia şi….să ne ţinem de cuvânt.
Puteţi suna în continuare la numărul de telefon 0347911 pentru stabilirea examinărilor necesare. Vă rugăm să respectați programările făcute și să vă prezentați cu 15 minute mai devreme pentru evitarea aglomerației.
În cazul în care starea de sănătatea nu vă permite deplasarea fără însoțitor, vă rugăm să anunțați că vă prezentați la investigații cu un aparținător.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă dorim multă sănătate!
Promotie PERMANENTĂ – Timpul joacă un rol esențial în viața noastră. Pentru că nu ne dorim să simțim presiunea acestui factor decizional, am hotărât să acționăm în consecință. Am renunțat la promoțiile sezoniere deoarece interacționăm cu persoane și cazuri care au nevoie permanentă de suport moral și financiar. La clinica Exmed, Black Friday este în fiecare zi iar Luna Cadourilor este în fiecare lună.
Profitati de reducerea de 25% din pretul afisat pe https://exmed.ro/ pentru orice investigatie RMN si Computer Tomograf oncologică și puneți accent pe ceea ce contează. Pacienții trebuie să aibă recomandare de la Medicul Oncolog. Nu asteptati! Sănătatea este neprețuită. Mai multe informații și programări la numărul de telefon 0347911 .
Articol de Agerpres publicat in agerpres.ro
„Zeci de femei au beneficiat de consultaţii gratuite şi investigaţii imagistice în cadrul unei campanii pentru depistarea afecţiunilor mamare desfăşurată în judeţul Teleorman, scopul principal fiind acela de prevenire şi depistare precoce a cancerului la sân.
În urma unui proces de selecţie, 30 de teleormănence cu vârsta de peste 45 de ani au fost incluse în campanie.
În cadrul unui curs de prevenţie, trainerul navigator de pacienţi oncologici Victoria Asanache a prezentat informaţii utile despre cancerul mamar, astfel încât pacientele să ştie cum să reacţioneze în eventualitatea unui diagnostic sever, să cunoască şi să înţeleagă etapele care vor fi parcurse în cazul depistării unei afecţiuni.”
Articol complet aici https://www.agerpres.ro/sanatate/2019/10/28/teleorman-zeci-de-femei-din-judet-au-beneficiat-de-o-campanie-gratuita-pentru-depistarea-afectiunilor-mamare–392981
Articol de Ziarul Teleormanul publicat in ziarulteleormanul.ro
“Navigatorul de pacienți”, o meserie nouă pe lista ocupațiilor din România, reprezintă, practic, omul de legătură dintre pacient și medic, rolul acestuia fiind cu atât mai important cu cât spectrul afecțiunilor de care se ocupă vizează îndeosebi partea oncologică.
În urma aprobării primite, în urmă cu aproape doi ani, din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin direcţia Politici de Ocupare, Competenţe şi Mobilitate Profesională, noua ocupaţie de navigator de pacienţi va avea codul 226922 şi va fi introdusă în cadrul Grupei de bază: specialişti în domeniul sănătăţii.
Demersul a fost iniţiat de Victoria Asanache, preşedintele Asociaţiei “AMAZONIA pentru prevenţia şi lupta împotriva cancerului”, de altfel singurul absolvent practicant din România al Institutului de Navigatori de Pacienți Harold P. Freeman din SUA, experiență care a dovedit eficiența prezenței unui astfel de rol în creșterea ratei de succes a tratamentelor.
Articol de Adisa Codruț publicat in dcmedical.ro
„Zeci de femei au beneficiat de consultaţii gratuite şi investigaţii imagistice în cadrul unei campanii pentru depistarea afecţiunilor mamare desfăşurată în judeţul Teleorman, scopul principal fiind acela de prevenire şi depistare precoce a cancerului la sân.
În urma unui proces de selecţie, 30 de teleormănence cu vârsta de peste 45 de ani au fost incluse în campanie.
În cadrul unui curs de prevenţie, trainerul navigator de pacienţi oncologici Victoria Asanache a prezentat informaţii utile despre cancerul mamar, astfel încât pacientele să ştie cum să reacţioneze în eventualitatea unui diagnostic sever, să cunoască şi să înţeleagă etapele care vor fi parcurse în cazul depistării unei afecţiuni.
„Important este ca oamenii să înţeleagă că prevenţia le poate salva viaţa. În general ei amână să meargă la medic atunci când simt că ceva nu este în regulă şi invocă lipsa timpului sau situaţia financiară, însă principalul motiv este teama de diagnostic”, este de părere Victoria Asanache.”
Articol complet aici https://www.dcmedical.ro/cancer-mamar-zeci-de-femei-testate-gratuit_611494.html
Articol de Carmen Dumitrescu publicat in https://liberinteleorman.ro
„In perioada 25-28 octombrie, Clinica ExMed desfășoară o nouă campanie gratuită pentru depistarea afecţiunilor mamare, în vederea prevenției cancerului de sân. Campania “Îţi Oferim o Şansă pentru că Preţuim Viaţa” a ajuns la cea de-a III-a ediţie şi se adresează femeilor cu vârsta de peste 45 de ani, obiectivul fiind prevenirea şi tratarea afecţiunilor mamare, în contextul în care județul Teleorman ocupă unul dintre primele locuri la nivel național în privința dezvoltării acestei afecțiuni. Mai mult, în general, femeile nu-și fac investigațiile preventiv și astfel în multe situații se ajunge direct la operație. „
Articol complet aici https://liberinteleorman.ro/clinica-exmed-deruleaza-a-treia-editie-a-campaniei-de-testare-gratuita-a-cancerului-de-san/
Articol de Agerpres publicat in agerpres.ro
„Clinica Exmed Alexandria demarează, în perioada 25-28 octombrie, o nouă campanie gratuită pentru depistarea afecţiunilor mamare, scopul principal fiind prevenţia şi depistarea cancerului la sân.
Campania „Îţi Oferim o Şansă pentru că Preţuim Viaţa” se află la cea de-a III-a ediţie şi se adresează femeilor cu vârsta de la 45 de ani în sus, obiectivul fiind prevenirea şi tratarea afecţiunilor mamare.„
Articol complet aici https://www.agerpres.ro/sanatate/2019/10/18/teleorman-iti-oferim-o-sansa-pentru-ca-pretuim-viata-campanie-gratuita-pentru-depistarea-afectiunilor-mamare–388147
Articol de TR News publicat pe trnews.ro
Mulți oameni ar putea crede că Teleormanul, lovit deja de sărăcie și de probleme sociale, este ferit măcar de alte necazuri. Din nefericire, nu este deloc așa. Locuitorii județului nostru trebuie să lupte și cu cancerul. Sute de oameni sunt înregistrați anual în evidențele Secției de Oncologie a Spitalului Județean Teleorman.
165 de teleormăneni au murit în ultimul an de cancer pulmonar
Cei mai mulți teleormăneni se îmbolnăvesc de cancer pulmonar. Conform medicului Alice Drăghici, șeful Secției de Oncologie a Spitalului Județean, 223 de pacienți sunt, acum, înregistrați la Oncologie cu această maladie. Mai grav este că alți 165 de teleormăneni au murit, într-un singur an, din cauza cancerului pulmonar.
Cancerul colorectal face și el numeroase victime în rândul locuitorilor județului nostru. Medicul Alice Drăghici spune că în acest moment sunt înregistrate 176 de cazuri noi.
A crescut numărul bolnavilor de cancer de sân
Din păcate, și incidența cancerului la sân a crescut, în ultima perioadă, la momentul acesta fiind înregistrate 203 cazuri. Numai anul trecut 102 femei au fost luate în evidențele secției teleormănene de Oncologie, iar în 2016 au apărut alte 54 de cazuri noi. Cel mai grav este faptul că majoritatea bolnavelor vin la medic prea târziu, atunci când șansele de vindecare sunt mai reduse.
Articol complet aici https://www.trnews.ro/peste-200-de-teleormanence-sufera-de-cancer-la-san/
Articol de Carmen Dumitrescu in liberinteleorman.ro
„În Teleorman există un singur mamograf funcțional. El poate fi găsit în cadrul Centrului Exmed, care pune la dispoziția pacienților și consiliere specializată, astfel încât potențialele bolnave au posibilitatea de a cunoaște proporțiile exacte ale problemei lor, dar și căile de rezolvare. Cu toate acestea, grija teleormănencelor pentru sănătate pare a fi foarte scăzută, pentru că la clinică nu se prezintă decât foarte puține femei, iar numărul celor care ajung acolo din proprie inițiativă este infim. Potrivit medicului radiolog, Ionela Nedelcu, care își desfășoară activitatea acolo, foarte multe dintre paciente ajung la mamografie atunci când starea lor de sănătate este agravată profund și nu se mai poate găsi altă soluție decât intervenția chirurgicală.”
Articol complet aici https://liberinteleorman.ro/inconstienta-pe-toata-linia-in-teleorman-se-fac-cel-mult-10-mamografii-pe-saptamana/